Tradițiile unui popor constau în moștenirea obiceiurilor transmise din generație în generație. Acestea sunt regulile nescrise ale societății pe care toți membrii le cunosc. În Asia, multe dintre ele au un corespondent în religie și sunt bazate pe respectul manifestat față de semeni.


Servirea mesei este un obicei încărcat de semnificații, în care mâncarea, tacâmurile, folosirea lor și gesturile ascund mesaje clare, care pot impresiona sau dezgusta comesenii. Este util să cunoști câteva dintre acestea pentru a nu ajunge în ipostaze neplăcute, dar și interesant de analizat un obicei în diferite regiuni ale continentului. Iată câteva dintre tradițiile asiatice care sunt respectate în timpul mesei:


În Japonia 
înainte de începerea mesei, invitatul trebuie să își șteargă mâinile cu un prosop cald iarna și cu unul rece vara (oshibori). Masa se ia, de obicei, pe un tatami, de aceea trebuie să ai grijă să așezi călcâiele sub restul corpului și să nu le lași la vedere, de asemenea, trebuie să fii invitat de trei ori înainte de a mânca. Deși pare bizar, japonezii vor aprecia întotdeauna pe cineva care soarbe tăițeii, întrucât aerul inhalat îmbunătățește gustul. Încearcă să nu lași mâncare în farfurie pentru a nu jigni gazda. În restaurant, întotdeauna, nota de plată va fi achitată de cel care a făcut invitația.


În China 
așezarea la masă face parte dintr-o tradiție legată de statusul social, astfel că, în dreapta gazdei va sta întotdeauna cea mai importantă persoană din încăpere. Când ai terminat de mâncat, lasă o cantitate mică de preparat pe farfurie, în caz contrar se va considera că încă îți este foame, iar gazda o va umple din nou. Evită să îndrepți bețișoarele spre cineva pentru a nu se considera că insulți acea persoană, dar și să le introduci vertical în preparat. Acest gest este acceptat doar în cadrul înmormântărilor.


Contrar obiceiului din China, în India gestul de a lăsa mâncare în farfurie este considerat a fi lipsit de respect. Pentru a-ți arăta aprecierea, trebuie să mănânci tot ce ți se oferă, sau cel puțin să guști din fiecare preparat. Faptul că indienii nu folosesc tacâmuri atunci când mănâncă este deja cunoscut, însă este permisă doar folosirea mâinii drepte. Fii atent la detalii și nu așeza niciodată un tacâm cu care s-a servit carne într-un preparat vegetarian.


În mod tradițional, în Coreea, paharul cu băutură primit trebuie ținut cu ambele mâini, iar comesenii încep să mănânce atunci când o face și cel mai în vârstă bărbat prezent. Evită să te grăbești, dar și să zăbovești la masă, păstrează un ritm obișnuit atunci când consumi mâncarea.


În Vietnam și nu numai, trebuie să fii pregătit să te descalți înainte de a lua masa, dar și să stai așezat pe jos, conform tradiției, astfel că este indicat să acorzi o atenție deosebită hainelor pe care le vei purta. Este respectuos să  porți pantaloni lungi și articole vestimentare colorate. Un obicei foarte apreciat în timpul mesei este ca cei tineri să îi servească pe cei mai în vârstă. La final, nu vei așeza niciodată bețișoarele pe masă, ci în bol.


În Thailanda dacă ți se oferă o furculiță, aceasta trebuie folosită pentru a așeza mâncarea în lingură (cel mai folosit tacâm în timpul mesei) și nu pentru a mânca cu ea. Bețișoarele se folosesc doar pentru tăiței. Fii pregătit să împarți tot ce se află pe masă și nu așeza pe farfurie mai mult decât poți mânca, e nepoliticos să lași mâncare în farfurie. Dacă în Japonia e indicat să sorbi, în Thailanda trebuie să eviți să faci zgomot în timp ce savurezi preparatele.